Activități de prevenție ale Poliției in stațiunea Lacu Sărat

De Comunicat 27 Iulie 2022, 18:01 Administrative

Polițiștii și jandarmii le-au transmis cetățenilor informații pentru prevenirea furturilor din locuințe și a tâlhăriilor, fiind sfătuiţi să fie discreţi în privinţa bunurilor de valoare pe care le deţin, să fie circumspecţi în privinţa persoanelor necunoscute care îi abordează sub diferite pretexte şi încercă să îi convingă să le permită accesul în locuinţă, să evite să iasă pe stradă neînsoţiţi după lăsarea întunericului, iar în cazul unei agresiuni, să renunţe la bunurile vizate de infractori, dacă integritatea corporală sau viaţa le sunt puse în pericol.

Reprezentantul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane a discutat cu cetățenii despre măsurile de prevenire a traficării și instituţiile la care pot apela pentru a obţine informaţii sau pentru a semnala o situaţie de trafic de persoane, demersul acestuia încadrându-se în Campania ,,Uniți oferim libertate! Exploatarea asuprește suflete și distruge destine,,.

Nici copiii, prezenți la eveniment nu au fost uitați, aceștia au primit recomandări pentru petrecerea în siguranță a vacanței, insistându-se asupra măsurilor de precauție pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când interacționează cu persoane necunoscute.

Activitățile preventive au continuat în stațiune, de această dată fiind promovate în mod deosebit informații și recomandări pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri.

În acest sens, polițiștii, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au discutat deopotrivă cu minorii și adulții despre legislația incidentă domeniului, aspectele medicale, psihologice și sociale ale consumului, instituții cărora se pot adresa pentru a semnala fapte ilegale sau pentru a obține consiliere.

 

Autor Comunicat 27 Iulie 2022, 18:01 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii